La margine de drum, căzut
Eram cândva, demult, Isuse,
Zdrobit și de tâlhari bătut,
Crezând că steaua mea apuse.

N-aveam putere nici să strig,
Să cer cuiva vreun ajutor,
Flămând, rănit, cuprins de frig,
Convins eram, că am să mor

Dar ai trecut prin dreptul meu,
Și Te-ai apropiat încet de mine,
Și m-ai luat în brațul Tău,
Prieten drag, din slăvi divine.

M-ai dus la han de poposire,
Și rănile atent mi le-ai legat,
Și m-ai trimis 'n a Ta slujire,
Și-n suflet pace mi-ai lăsat.

M-ai apucat de mâna dreaptă,
Și m-ai călăuzit cu sfatul Tău,
M-ai ridicat treaptă cu treaptă,
În dragostea-Ți de Dumnezeu.

M-ai vrut prin vorbă și prin faptă,
Să fiu o flacără în templul Tău,
Ca o fecioară înțeleaptă,
Să fug de tot ce mi se pare rău.

În frământarea cea de zi cu zi,
Tu-mi ești aproape ca să mă îndrumi,
Să-mi fii un scut, atunci când vor veni
Săgeți de foc din gura acestei lumi.

Ești bun, milos și drept Părinte,
Cu-acei cu inima curată,
Ce nu se vând pe-un borș de linte,
Ci Îți dau cinstea cea de Tată.

Pe cine am acolo-n cer,
Decât pe Tine, Domnul meu,
Scut, pavăză, toiag de fier,
Și ajutor când trec prin greu.

Mă bucur tremurând acum,
Privind sublima-Ți măreție,
Și vreau pe al credinței drum,
Să merg spre-a Ta Împărăție.

S-ajung în marele palat,
În cortul Tău și-n a Ta casă,
Să uit tot ce am îndurat,
Și cu cei sfinți să stau la masă.